Societatea Sociologilor din România

Conferinţa Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, 2011

ULBS

 

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu şi Societatea Sociologilor din România vă invită să participaţi la Conferinţa Anuală a Catedrei de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, ce va avea loc în perioada 14-15 octombrie 2011.

 

Conferinţa îşi propune să aducă împreună specialişti din domeniul ştiinţelor sociale din întreaga ţară, interesaţi de temele definite prin cele 11 secţiuni de lucru:

  • Mobilitate, stratificare şi schimbare socială în structura socială a României contemporane
  • Sistemul sanitar românesc - probleme, provocări, soluţii
  • Perspective asupra familiei şi copilului în România de astăzi
  • Organizaţiile şi schimbarea organizaţională
  • Perspectivele actuale ale dreptului la asistenţă socială
  • Principii şi valori în furnizarea serviciilor sociale
  • Relaţii sociale şi instituţii politice în postcomunism
  • Alegeri şi reprezentare democratică în societatea postcomunistă
  • Migraţie, toleranţă şi solidaritate în Europa
  • Comunităţi rurale şi urbane: calitatea vieţii, încredere, cooperare
  • Managementul calităţii totale în serviciile de asistenţă socială

Informaţii privind desfăşurarea conferinţei şi o descriere detaliată a secţiunilor puteţi găsi pe pagina de internet: https://sites.google.com/site/depsswconf2011/.

Colegii interesaţi să participe sunt rugaţi să completeze formularul online de înscriere, cuprinzând datele personale de contact, titlul lucrării propuse, precum şi un rezumat de maximum 250 de cuvinte, până la data de 25 septembrie 2011.

Taxa de participare este de 160 lei. Taxa redusă de participare, pentru înscriere până în data de 15 septembrie, este de 80 de lei. Taxa de participare pentru membrii SSR şi doctoranzi este de 80 lei. Achitarea taxei de participare asigură: includerea în program şi acces la toate secţiunile conferinţei, mapa conferinţei, un certificat de participare, două vouchere pentru prânz şi unul pentru cină.

Pentru participanţii care doresc cazare, se pot rezerva locuri contra cost (în urma unei solicitări prealabile) în spatiile de cazare ale Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.

Pentru informaţii suplimentare legate de conferinţă, puteţi să ne contactaţi la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..